Istoria Familie sau Genealogia
Îmi place foarte mult faptul că Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă numește activitatea noastră de cercetare a datelor strămoșilor - Istoria Familiei, pentru că așa este. Cea mai importantă parte a Istoriei Familiei mele este chiar colectarea de povestiri despre strămoșii mei sfinți. Îmi place foarte mult să caut povestiri valoroase despre strămoșii mei pentru a le înregistra pentru copiii mei si pentru generațiile viitoare. Aici este o poveste aflată de la mama mea Doru Eugenia despre bunica ei Smaranda Anghel. Este o poveste adevarată și plină de sensibilitate pe care îmi face plăcere să o împărtășesc cu voi:
Povestea decesului Smarandei Anghel ( la 42 de ani )
Sâmbătă 14 februarie 2021, mama Eugenia mi-a povestit despre decesul bunicii ei Smarandei Anghel, soția lui Costache Cobuz, așa cum i-a fost povestită chiar de mama ei. Cei doi au avut în viața lor scurtă, 11 copii ( inclusiv 2 perechi de gemeni ), dar numai 3 au trait, Maria Cobuz, mama mamei mele fiind cea mai mica plus Gheorghe Cobuz N.1905, D. 1974 si Ion Cobuz N. 1908 D 1977. Bunica Maria Cobuz, nu și-a cunoscut deloc tatăl, acesta murise la scurt timp după nașterea ei. Într-o zi din vara anului 1928 Smarandei Anghel, i-a fost rău și simțind că i se apropie sfârșitul, a trimis-o pe fata ei Maria de numai 8 anișori, să-l cheme pe fiul ei cel mare Gheorghe, să vină degrabă la ea. Micuța bunica Maria nu l-a găsit acasă și a mers la pășune unde acesta era cu vacile. I-a transmis mesajul mamei si s-a grăbit spre casă. A fost șocată, pe viață marcată și foarte îndurerată deoarece a găsit-o pe mama ei singură, decedată cu lumânarea aprinsă în mână. Era întinsă pe pat iar ceara din lumânare i se topise pe mâini, iar lumina ei incă ardea. Era o tradiție frumoasa printre oameni care spunea ca mortul trebuie sa mearga cu lumina spre Dumnezeu. Credinta strabunicii mele era asa de simpla si de pura si ma sensibilizeaza pana la lacrimi. M-a îndurerat așa de mult această istorisire, încât mi-am dorit să o scriu ca să nu se piardă. Greutățile, durerile și bucuriile sunt parte a vieților noastre și ale strămoșilor noștri, care ne dau experiențe și ne transformă în ceea ce devenim la finalul vieții, devin bagajul cu care plecăm în viața viitoare. Bunica Maria a fost crescută până la 17 ani de fratele mai mare Gheorghe, până când ea a acceptat căsătoria cu bunicul Iancu Popa.